Peste două milioane de animale domestice au murit din cauza iernii aspre din Mongolia

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 27-02-2024 11:47

Vremea de iarnă extremă, cunoscută sub numele de "dzud", a ucis peste 2,1 milioane de animale domestice în această iarnă în Mongolia, a indicat marţi Comisia de Stat pentru Situaţii de Urgenţă (SEC), informează Xinhua, potrivit Agerpres.

"Până în prezent, cel puţin 2.136.503 de animale au murit din cauza dzud-ului în întreaga ţară", a precizat aceasta, adăugând că cifra marchează un salt de 85% faţă de anul trecut.

"Dzud" este un termen mongol care descrie o iarnă extrem de friguroasă, când un număr mare de animale or din cauza solului îngheţat sau acoperit de zăpadă.

Întrucât Mongolia a avut parte de mult mai multe ninsori decât de obicei în această iarnă, peste 80% din teritoriul său a fost acoperit până acum cu un strat de zăpadă de până la 100 de centimetri grosime, potrivit agenţiei de monitorizare a vremii din ţară.

Fiind una dintre ultimele ţări nomade din lume, Mongolia şi-a ridicat recent nivelul de pregătire în caz de dezastre la cel de alertă maximă din cauza iernii aspre şi a pierderilor în rândul animalelor.

Promovarea creşterii animalelor este considerată cea mai viabilă modalitate de a diversifica economia dependentă de minerit a acestei ţări fără ieşire la mare.

La sfârşitul anului 2023, numărul animalelor domestice din Mongolia se ridica la 64,7 milioae, potrivit Oficiului Naţional de Statistică.