Primărie din judeţul Constanţa, amendată de Garda de Mediu cu 50.000 de lei. Care a fost motivul

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 27-02-2024 22:23

Primăria Cogealac a fost amendată de Garda de Mediu Constanţa cu 50.000 lei, din cauza gestionării necorespunzătoare a deşeurilor menajere, iar firma care le-a transportat a fost sancţionată contravenţional cu 60.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de mediu, potrivit Agerpres.

Conducerea Gărzii de Mediu Constanţa a informat că "în urma controlului efectuat pe raza comunei Cogealac, s-a constatat că deşeurile menajere de pe amplasamentul fostei staţii de sortare au fost transportate cu mijloace auto neautorizate şi descărcate pe un teren de la marginea localităţii".

Potrivit sursei menţionate, primăria avea obligaţia să elimine deşeurile la un depozit autorizat şi să salubrizeze incinta staţiei, conform măsurilor stabilite la controalele anterioare. Fapta a fost sancţionată cu amendă de 50.000 lei conform OUG 195/2005 privind protecţia mediului.

Societatea care a transportat deşeuri pentru Primăria Cogealac a fost sancţionată contravenţional cu 60.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de mediu.

"Pe lângă sancţiunile aplicate, au fost stabilite măsuri corective cu termene de realizare", au mai spus reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa.