Proiect de lege - Se schimbă buletinele românilor: Ce date vor apărea pe noile cărți de identitate

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 28-02-2024 08:56

Proiectul propus de Alianța pentru Unirea Românilor, referitor la includerea informațiilor despre grupa sanguină și factorul Rh pe actele de identitate ale cetățenilor români, a fost aprobat de Senat, la data de 3 octombrie 2023 și va fi supus dezbaterii în Camera Deputaților, care are rolul de for decizional.

Introducerea acestor date pe cărțile de identitate este considerată esențială, deoarece cunoașterea lor de către personalul medical este crucială nu doar în cazul victimelor accidentelor rutiere, ci și al pacienților cu diverse afecțiuni care ajung în stare de inconștiență sau fără posibilitatea de a comunica. Existenta acestor informații pe actele de identitate este vitală, deoarece, în majoritatea cazurilor, este necesară terapia transfuzională pentru salvarea vieții pacientului. În astfel de situații dramatice, fiecare secundă contează și poate face diferența între viață și moarte.

Adăugarea grupei sanguine și a factorului Rh pe actele de identitate va contribui la îmbunătățirea eficienței serviciilor de asistență medicală de urgență și de prim ajutor acordate pacienților grav răniți care ajung în unitățile de primiri urgențe, pentru a le salva viața. De asemenea, acest lucru va sprijini îmbunătățirea calității funcționării Sistemului Național de Asistență Medicală de Urgență și de Prim Ajutor.

În prezent, conform legislației în vigoare, datele cu caracter personal înscrise pe cartea de identitate simplă sunt:

– numele și prenumele titularului;

– sexul;

– cetățenia titularului;

– data nașterii titularului;

– semnătura olografă a titularului;

– imaginea facială a titularului;

– CNP-ul;

– adresa de domiciliu a titularului.