SRI aducea lista, Traian Băsescu aproba cine merge la pușcărie: Gigi Becali face acuzații spectaculoase

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 28-02-2024 16:37

Condamnat la pușcărie în regimul Traian Băsescu, Gigi Becali face acuzații incendiare. Omul de afaceri spune că nu șeful statului decidea cine merge la pușcărie, însă e aproba lista. Cei de la SRI erau cei care o întocmeau, acuză Becali, care spune că are informațiile chiar de la un ofițer din cadrul serviciului.


Iată declarațiile făcute de latifundiarul cunoscut pentru exprimarea acidă

"La un moment dat, MM Stoica s-a dus la Cotroceni ca sa vorbeasca de gratierea mea. Oanaca a spus atunci: A zis dl presedinte sa nu mai veniti ca si lui ii e frica de EI. Nu stiu cine sunt EI", a aratat Becali.

El a continuat, mentionand ca are sa-i reproseze doua lucruri fostului sef al statului.

"Ce pot sa ii reprosez eu sunt doua lucruri. 1.) Cand am plecat la puscarie, a venit un consilier de-al lui si a spus:  Sa nu vorbesti nimic, pana in Craciun vei avea gratiera si nu mi-a dat-o. 2.) Cand familia mea suferea, el spunea razand: Rahova, Jilava. Adica batjocorea", a aratat omul de afaceri.

George Becali a mai spus si ca stia ca gratierea sa se afla pe biroul lui Traian Basescu.

"Tin minte cu el distractia de la Golden Blitz, cand am batut Valencia cu 4-3 si era mandru ca o echipa romaneasca se califica in optimile de finala ale Cupei UEFA... Despre blonde, brunete si roscate eu nu stiu.

Am facut investigatii. Am vorbit cu un general SRI. Mi-a spus:  S-a facut un comandament pentru curatarea Romaniei. S-a facut lista aia. Basescu a confirmat", a mai spus Becali la Realitatea TV.