Cum a devenit România 'rechinul' Europei de Est: Grecia și Bulgaria se uită cu invidie către țara noastră

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 29-02-2024 16:24
Actualizat: 29-02-2024 17:55

România devine un adevărat rechin al Europei de Est și este o piață tot mai atractivă pentru marii investitori. Vecinii din Bulgaria dau ca exemplu România pentru faptul că noi contruim turbine eoliene în Marea Neagră, în timp ce Bulgaria nu o face, în aceleași condiții de climă și poziționare geografică. De asemenea, Grecia are probleme din cauza portului Constanța, asta pentru că investitorii au început să evite orașul Salonic și portul pentru că nu au spații de depozitare. În schimb, tot mai multe companii mari preferă România pentru că au spații de depozitare, iar infrastructura rutieră se dezvoltă în ritm accelerat.

Oraşul Salonic are nevoie între 100.000 şi 200.000 de metri pătraţi de spaţii de depozitare, pentru a atrage mari jucători din comerțul internațional și, prin extensie, investitori în logistică, consideră Fotis Kyrillidis, director general al Kuehne+Nagel Greece, subsidiara greacă a gigantului elvețian din industria transporturilor și logisticii. „Dacă mâine ar sosi în Portul Salonic o navă cu 10.000 de containere, orașul ar sucomba, pentru că nu sunt drumuri, nu există infrastructuri”, a avertizat Kyrillidis. El pledează pentru construirea cât mai rapidă a infrastructurii necesare pentru logistică, avertizând că

„Ceea ce jucătorii internaționali nu găsesc la Salonic, găsesc rapid în Bulgaria și România, care ne iau afaceri, deși străinii ar prefera să rămână și să activeze în Grecia”.

Proiectul care îi ”enervează” pe bulgari

România este în plină procedură pentru a construi turbinele eoliene din Marea Neagră.

Potrivit datelor transmise de reprezentanţii Ministerului Energiei, care citează un raport al Băncii Mondiale, „potenţialul de energie eoliană offshore al României este de 76 GW”.

„În actuala variantă a proiectului de lege, cel târziu la finalul lunii iunie 2025, Guvernul va aproba prin hotărâre perimetrele eoliene offshore din Marea Neagră care pot fi concesionate, ţinând cont de restricţiile impuse de protejarea mediului înconjurător, pe baza unui studiu care va fi demarat de Ministerul Energiei”, a mai transmis Ministerul Energiei.

Sursa: Revista Presei Rador Radio România