Agresorul sexual din autobuz s-a predat după ce imaginile au ajuns publice

Autor: Alice Draghici
Publicat: 02-03-2024 09:30

Individul care a aruncat violent o tânără dintr-un autobuz după ce anterior o agresase sexual s-a predat vineri la poliție. Asta doar după ce autoritățile au făcut imaginile publice și au cerut ajutorul populației.

După zile întregi în care a fost căutat, individul s-a predat și este cercetat de autorități.

Agresiunea s-a petrecut în luna ianuarie. Tânăra care este împinsă violent din autobuz și se izbește de asfalt le-a povestit polițiștilor că cel care i-a făcut asta a atins-o în zonele intime în timp ce aștepta în stație.

Toată scena s-a petrecut în fața altor călători, nimeni nu a intervenit

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și loviri sau alte violențe. Făptașul purta haine deschise la culoare și mai era însoțit de patru băieți.

Abia vineri, în ziua în care scena agresiunii a fost prezentată publicului, agresorul s-a predat.