Un elev de 8 ani a fost violat în toaleta școlii de un coleg de 11 ani. Cazul a fost ascuns de conducere. Un an mai târziu l-a violat din nou

Autor: Alice Draghici
Publicat: 02-03-2024 13:10

Situație revoltătoare într-o școală din Capitală unde un elev în vârstă de doar 8 ani a fost violat în toaleta instituției.

Cazul îngorzitor a avut loc într-o școală din sectorul 1 din București. Un băiat de 8 ani a fost abuzat sexual de două ori în toaleta instituției. Și mai halucinant este că nimeni din conducerea școlii nu a luat măsuri, ba chiar au încercat să mușamalizeze cazul, potrivit antena 3.

Totul s-a întâmplat în urmă cu doi ani, însă, abia acum cazul a ajuns public.

Copilul speriat le-a povestit părinților momentele cumplite prin care a trecut atunci cand a intrat în toaleta școlii, iar agresorul a dat buzna peste el. Avea pe atunci 8 ani. Conducerea unității a mușamalizat totul, iar în școală, băiatul a devenit ținta bullying-ului și așa a ajuns să fie violat a doua oară, a declarat mama victimei.

Agresorul, prea mic să poată fi tras la răspundere

Băiatul a fost supus investigațiilor medicale, iar documentele confirmă abuzul sexual. Cu toate acestea, dosarul a fost clasat, deoarece violatorul, în vârstă de 11 ani la vremea respectivă, era prea mic pentru a fi tras la răspundere.

Între timp, polițiștii au ridicat imagini surprinse de camerele de supraveghere și au făcut mai multe audieri.