Fosta internaţională Ruxandra Dumitrescu s-a stins la doar 46 de ani

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 04-03-2024 14:01

Fosta internaţională română şi elenă Ruxandra Dumitrescu a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 46 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Volei, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

''O veste groaznică în voleiul feminin românesc! Duminică seara, la doar 46 de ani, ne-a părăsit Ruxi Dumitrescu, o fostă mare jucătoare care a evoluat atât pentru naţionala României, cât şi pentru cea a Greciei'', se arată în comunicat.

Născută la Rm. Vâlcea, Ruxandra Dumitrescu a jucat în prima ligă la Dacia Piteşti. Apoi a plecat în Grecia, a fost căpitan la Panathinaikos Atena şi cea mai bună jucătoare a Greciei la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. În semn de respect, grecii au retras tricoul cu numărul 10 în momentul în care ea a anunţat că nu va mai juca volei.

Ruxandra Dumitrescu revenise în ţară şi era antrenoare la Alpha Volleyball Sibiu, un club privat.