AUR anunță protest de amploare la Romexpo: Va avea loc în timpul congresului PPE

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 05-03-2024 09:51

Parlamentarii AUR au organizat o conferinţă de presă la sediul Ministerului de Interne, unde are loc dezbaterea pe proiectul de lege privind comasarea alegerilor pentru a protesta faţă de această decizie a coaliţiei de guvernare. Liderul AUR George Simion, le-a cerut PNL şi PSD să nu dea foc la ţară, să nu creeze haos şi să lase alegerile la termen. El a anunţat că europarlamnetarul Cristian Terheş va protesta miercuri la Romexpo, unde are loc Congresul PPE, faţă de alianţa PSD-PNL.

Parlamentarii AUR protestează, marţi dimineaţă, în faţa sediului MInisterului de Interne, unde are loc dezbaterea pe proiectul de lege privind comasarea alegerilor europarlamentare şi locale, pus în transparenţă decizională.
”Vrem să vedem care este raţiunea acestor alegeri comasate, spun ei, anticipate am spune noi, făcute de frică. Au spus că vor economisi bani de la buget. Care sunt banii economisiţi la buget, pentru că până acum urma să avem patru zile de alegeri în România, acum, după date actuale (..) sunt tot patru zile de vot? Atunci care e raţiunea? Frica pe care o au ei? Dacă asta e raţiunea, eu zic să lase alegerile în pace, să nu dea foc la ţară, să nu creeze haos”, a spus George Simion.
Liderul AUR a anunţat că europarlamentarul Cristian Terheş va organiza miercuri un protest la Romexpo faţă de alianţa PNL cu PSD, ”Vor să o ţină pe Ursula von der Leyen încă cinci ani la conducerea Comisie Europene. Nu cred că românii vor fi de acord cu asta”, a mai spus Simion.