Alertă pentru Marea Barieră de Corali: Advertismentul oamenilor de știință

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 05-03-2024 15:43

Oamenii de ştiinţă avertizează asupra fenomenului devastator de albire a Marii Bariere de Corali, aflată în largul coastei statului australian Queensland, informează DPA, potrivit Agerpres.

Potrivit organizaţiei neguvernamentale locale Climate Council, noi imagini subacvatice arată proporţiile dezastrului. O suprafaţă cu o lungime de 1.100 de kilometri, de la Lizard Island până la Keppel Islands, a fost deja afectată, a relatat marţi agenţia de presă australiană AAP.

Potrivit experţilor, factorul declanşator a fost un recent val marin de căldură în regiune.

Diana Kleine, manager de proiect al organizaţiei de monitorizare a mediului CoralWatch, care vizitează de 25 de ani staţia de cercetare de pe Heron Island, în partea sudică a Marii Bariere de Corali, spune că este cel mai grav episod de albire pe care l-a văzut vreodată.

''Heron Island a scăpat, din fericire, de mai multe episoade de albire în ultimii ani, dar felul în care arată acum este pur şi simplu devastator'', a declarat ea pentru AAP.

Insula se află la o distanţă de circa 460 de kilometri nord de Brisbane, în zona afectată de actualul episod de albire.

Marea Barieră de Corali este într-un pericol din ce în ce mai mare din cauza încălzirii globale. În condiţii dificile, coralii resping algele responsabile pentru colorarea lor, alături de care trăiesc în mod normal graţie unei relaţii simbiotice.

Coralii albiţi sunt deosebit de stresaţi, dar sunt încă în viaţă şi se pot recupera. Cu toate acestea, potrivit experţilor, apele extrem de calde ale mării îi fac susceptibili la boli care îi pot omorî.

Dacă apa nu se răceşte în următoarele săptămâni, e o doar o chestiune de timp până când coralii albiţi vor muri, a spus Kleine.

Întrucât temperatura apelor a atins 30 de grade Celsius, coralii sunt albiţi în proporţie de 80% în anumite locuri.

Climate Council a avertizat că autorităţile ar putea în curând să declare un nou episod de albire în masă.

''Pe măsură ce temperaturile oceanice cresc, preţioasa noastră Mare Barieră de Corali este într-un grav pericol'', a declarat pentru AAP profesoara Lesley Hughes, de la Climate Council.

''Focusul nostru trebuie să fie limitarea prejudiciilor ulterioare pe cât de mult posibil'', a spus ea.

''Poluarea neîncetată de la cărbune, petrol şi gaze este principala problemă de mediu a Australiei şi prăjeşte la propriu reciful'', a spus directoarea executivă a Climate Council, Amanda McKenzie.

''Legile noastre pentru protecţia mediului sunt depăşite şi au nevoie disperată de a fi remaniate pentru a preveni punerea în practică a unor noi proiecte în domeniul gazelor şi cărbunelui care distrug reciful'', a spus ea.