Messi se gândeşte la invitaţia de a juca la JO 2024 de la Paris

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 06-03-2024 14:47

Selecţionerul echipei de fotbal Under-23 a Argentinei, Javier Mascherano, a dezvăluit că Lionel Messi ia în considerare invitaţia de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, transmite Xinhua, potrivit Agerpres.

Mascherano a spus că starul ar putea fi printre cei trei jucători de peste 23 de ani din selecţionata olimpică argentiniană, dacă Inter Miami, clubul lui din Major League Soccer va fi de acord să-l elibereze la vară.

''Am vorbit cu Leo şi am fost de acord să continuăm discuţia'', a declarat Mascherano, care a fost coechipierul lui Messi la patru Cupe Mondiale. ''Tocmai a început sezonul cu Inter Miami şi mai avem timp până la Jocurile Olimpice. Trebuie să luăm în considerare că are şi Copa America în această vară. Nu este o situaţie uşoară'', a mai spus Mascherano pentru TyC Sports.

Turneul olimpic de fotbal de la Paris se va desfăşura între 24 iulie şi 10 august, fiind precedat de Copa America, prevăzută în Statele Unite din 20 iunie până pe 14 iulie.

''Trebuie să vedem dacă el are cu adevărat energia de a fi acolo (la Paris)'' a spus Mascherano. ''Nu este intenţia noastră să-l deranjăm sau să-l presăm. I-am trimis o invitaţie în avans şi i-am dat toate punctele la care trebuie să se gândească şi să discute cu clubul său. Nu este uşor nici pentru el să gestioneze problema cu Inter Miami şi MLS şi să fie absent pentru o vreme. El va decide la momentul potrivit''.

Mascherano speră de asemenea să conteze pe portarul Emiliano Martinez, de la Aston Villa, în tentativa Argentinei pentru cucerirea celui de-al treilea titlu olimpic la fotbal.

Argentina este deţinătoarea trofeului Copa America, după ce a învins Brazilia, echipa gazdă, la ediţia din 2021.