Medicul Monica Pop spulberă moda fastingului: Postul cu apă neagră e extrem de periculos

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 08-03-2024 00:10

Medicul Monica Pop intră tare în moda care face ravagii în România. Doctorița cunoscută pentru ieșirile dure împotriva obligativității vaccinării anticovid și a restricțiilor impuse de autorități spune că postul cu apă, practicat de mulți români care au adoptat metoda fastingului e nociv.

Medicul dezvăluie că era să moară de la postul negru

„Orice medic știe că după 40 de zile fără mâncare ești la limita morții. Este extrem de periculos și nu este cazul ca oameni care nu provin dintr-un mediu medical să promoveze aceste ”diete”. Am trecut printr-o asemenea experiență doar că mult mai scurtă. Mi s-a părut mie, și am avut dreptate, că aveam în plus câteva kilograme, și nu am mâncat 9 zile absolut nimic. Doar o cafea dimineața fără zahăr. Vreau să spun că după 9 zile eram în pragul accidentului vascular”, a declarat dr. Monica Pop, potrivit BZI.