Un vârstnic a murit într-un incendiu de locuinţă ce ar fi izbucnit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 07-03-2024 11:32

Un bărbat în vârstă de 83 de ani, din comuna Fălcoiu, a murit într-un incendiu ce i-a cuprins locuinţa noaptea trecută, cauza probabilă a izbucnirii focului fiind o lumânare lăsată aprinsă nesupravegheată, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, potrivit Agerpres.

Pentru stingerea incendiului pompierii au intervenit timp de aproape o oră, iar vârstnicul a fost găsit în interiorul casei, decedat, cu arsuri pe toată suprafaţa corpului,

"Evenimentul a avut loc în comuna Fălcoiu, iar pentru gestionarea acestuia au fost alocate două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, din cadrul Detaşamentului Caracal şi Gărzii Osica de Sus. La sosirea primelor echipaje, casa ardea generalizat. După asigurarea accesului în locuinţă, pompierii l-au găsit pe proprietar decedat, cu arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră, casa, cu suprafaţa de aproximativ 50 de metri pătraţi, fiind afectată în proporţie de 80 la sută", a precizat sursa citată.

Casa cuprinsă de incendiu era un din paiantă, cu structură de lemn.