Video sălbatic - Amalia Bellantoni, membră SOS România, bate mai multe persoane în câmp!

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 07-03-2024 14:38

Afacerista Amalia Bellantoni, ajunsă cunoscută în România după ce a fost protagonista unui show culinar, s-a dezlănțuit. Intrată în SOS România, Bellantoni, cunoscută pentru temperamentul ei focos, a bătut mai multe persoane în câmp.

Imaginile au fost publicate de Silvestru Șoșoacă,  încă soțul Dianei Șoșoacă

“Amalia Bellantoni, proaspătă președinte al SOS Filiala Călărași,  lovește împreună cu soțul și fiul ei minor, niște bătrâni. Acesta este noul spirit al S.O.S.-ului după îndepărtarea mea mârșavă? Aici a ajuns Iovanovici Diana CU INCOMPETENŢA, încât a început să promoveze toate non-valorile din țară?”, a scris Silvestru Şoşoacă pe o rețea de socializare.

Diana Șoșoacă și Silvestru Șoșoacă sunt în plin scandal de divorț

Senatoarea și-a reclamat soțul la Protecția Copilului

Diana Șoșoacă susține că va depune plângere penală împotriva lui Silvestru Șoșoacă pentru violențe, amenințare și șantaj. De asemenea, Diana Șoșoacă va sesiza Protecția Copilului pentru ”abuz emoțional împotriva fiicei mele minore Thais”.

”SOS România depune plângere penală împotriva lui Silvestru Șoșoacă. Sesizăm forurile internaționale cu privire la discriminarea unei femei în viața politică și în viața de familie.

Eu am depus plângere împotriva soțului meu pentru hărțuire amenințare, șantaj, violențe. Am sesizat DGASPC pentru abuz emoțional împotriva fiicei mele minore Thais", a spus Șoșoacă.