Ginerică la 92 de ani: Miliardarul Rupert Murdoch se căsătorește cu soacra lui Roman Abramovich

Autor: Radu Pop
Publicat: 08-03-2024 08:21
Actualizat: 08-03-2024 08:57

Miliardarul Rupert Murdoch, în vârstă de 92 de ani, urmează să se căsătorească cu biologul molecular Elena Zhukova, în vârstă de 67 de ani, conform unui anunț făcut de biroul mogulului media, potrivit News.ro.

Invitaţiile la nunta lui Murdoch, care va avea loc la Moraga, via şi reşedinţa sa din California, au fost deja trimise, relatează The New York Times.

Murdoch a întâlnit-o pe Zhukova la o reuniune de familie extinsă. Fiica ei în vârstă de 42 de ani, Dasha Zhukova, este o colecţionară de artă şi filantroapă care a fost căsătorită anterior cu oligarhul rus Roman Abramovich.

Noua logodnică a lui Murdoch a lucrat ca specialist molecular în diabet la Universitatea din California, în Los Angeles. Zhukova, care are origini din Rusia şi a descris, la un moment dat, familia sa ca făcând parte din ”intelectualitatea obişnuită, normală din Moscova”. Ea a mai fost căsătorită cu Alexander Zhukov, un miliardar ruso-britanic cu investiţii în energie.

Ultima soţie a lui Murdoch este fostul supermodel Jerry Hall, de care a divorţat în 2022. Celelalte foste soţii ale sale sunt Wendi Deng, Anna Murdoch Mann şi Patricia Booker. El are şase copii.

După retragere

Vestea privind cea mai recentă logodnă a lui Murdoch vine la doar cinci luni de când el a anunţat că se retrage de la conducerea imperiului său media, pe care l-a construit după ce tatăl său i-a dat primul ziar.

Compania lui Murdoch News Corp, tranzacţionată public şi având sediul la New York, deţine sute de publicaţii digitale locale, naţionale şi internaţionale, inclusiv Wall Street Journal, Fox News şi Sky News Australia, precum şi editura HarperCollins.

Mogulul media se laudă cu o valoare netă de 8,96 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.