Investiţie de 43 de milioane lei pentru reabilitarea blocului central al Spitalului Judeţean Slatina

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 08-03-2024 14:48

Blocul central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina va fi reabilitat printr-o investiţie a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), studiul de fezabilitate al proiectului reactualizat fiind aprobat vineri, într-o şedinţă de îndată a Consiliului Judeţean (CJ) Olt, potrivit Agerpres.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că a fost necesară reactualizarea proiectului în urma modificărilor făcute astfel încât să poată fi obţinută autorizaţie de securitate la incendiu, fapt ce a determinat creşterea costurilor cu aproximativ 50%.

Totodată, Oprescu a menţionat că va fi organizată o nouă licitaţie pentru lucrări deoarece constructorul stabilit iniţial a renunţat în urma creşterii costurilor proiectului faţă de cele estimate iniţial.

"Astăzi am avut o şedinţă de îndată a CJ Olt. Este vorba despre reabilitarea şi modernizare a blocului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, un proiect început în urmă cu câţiva ani, care, din păcate, s-a blocat la Compania Naţională de Investiţii. La vremea respectivă, el a fost licitat, a câştigat o firmă, ulterior s-au dus la ISU pentru obţinerea autorizaţiei de incendiu, iar ISU le-a adus o serie de modificări pe proiect, care au însemnat cam 50% din valoarea proiectului iniţial, creşteri de preţ. Şi atunci, constructorul a renunţat la acel contract, a fost reactualizat din nou studiul de fezabilitate, iată, a ieşit noua sumă care va însemna modernizarea pavilionului şi corpului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Este vorba despre 43 de milioane de lei şi astăzi am aprobat-o, în perioada următoare urmează să fie scos de Compania Naţională de Investiţii la licitaţie", a spus Marius Oprescu.

În 2017 a fost aprobată reabilitarea blocului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina printr-o investiţie a CNI, cofinanţată de CJ Olt, în valoare totală de 16,08 milioane lei, pentru reabilitarea spaţiilor medicale, refacerea finisajelor interioare, înlocuirea instalaţiilor şi recompartimentări.

Spitalul Judeţean Slatina a reabilitat blocul Medicală, iar pentru cel de-al treilea corp de clădire, blocul Materno - Infantil, sunt în derulare lucrări de reabilitare exterioară după ce anterior au fost reabilitate mai multe secţii ce funcţionează în clădire.

O altă investiţie preconizată la SJU Slatina este cea pentru digitalizare, cu fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), preşedintele CJ Olt arătând că pentru aceasta a fost solicitată o finanţare de 900.000 euro.

"Este un proiect pe care Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina l-a depus în nume propriu, un proiect de aproximativ 900.000 de euro, prin care se urmăreşte demersul de digitalizare a întregului spital. Nu ştiu dacă vom reuşi în aceşti bani să finalizăm acest demers, dar cu siguranţă este un început important pentru că în cadrul proiectului vor fi cumpărate o serie de calculatoare, servere, absolut necesar, pentru această digitalizare, va fi creat un soft astfel âncât toată activitatea şi lucrul cu pacienţii să fie integrate în acelaşi program", a adăugat Marius Oprescu.