VIDEO | Accident grav între două autoturisme: Unul dintre vehicule a lovit o femeie, iar un altul a fost proiectat în curtea bisericii

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 09-03-2024 11:26

Accident cu două victime pe șoseaua Nicolina din Iași!  Un autoturism s-a răsturnat și a ajuns în curtea Bisericii „Înălțarea Domnului” din capătul cartierului CUG, iar un altul a lovit o femeie aflată pe trecerea de pietoni.

Conform publicației locale ”BZI” cauza incidentului auto este virajul interzis la stânga.

Șoferul autoturismului marca Logan a vrut să vireze stânga, deși avea interzisă această manevră, venind dinspre capăt CUG spre Nicolina, astfel a fost acroșat de autoturismul marca Volkswagen. Pe trotuar se aflau mai mulți comercianți de flori, iar o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni.

Până în prezent s-au raportat două victime, pietonul și șoferul Loganului.