Asif Ali Zardari, soţul fostului prim-ministru asasinat Benazir Bhutto, a fost învestit duminică în funcţia de preşedinte al Pakistanului, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Preşedintele Curţii Supreme, Qazi Faez Isa, a administrat jurământul în cadrul unei ceremonii desfăşurate la palatul prezidenţial din Islamabad, la care au asistat lideri civili şi militari.
Asif Ali Zardari a fost ales sâmbătă preşedinte al Pakistanului, pentru cinci ani, cu 411 voturi faţă de 181 întrunite de candidatul opoziţiei în colegiul electoral format din cele două camere ale parlamentului de la Islamabad şi cele patru adunări regionale.
Zardari, copreşedinte al Partidului Poporului din Pakistan (PPP), este primul civil ales a doua oară în această funcţie în mare măsură onorifică. El a mai fost şef al statului din 2008 până în 2013
Zardari, în vârstă de 68 de ani, a condus PPP după ce soţia sa a fost asasinată în 2007.
Acest nou mandat al lui Zardari începe pe fondul protestelor legate de presupusa fraudare a alegerilor legislative din februarie, în care niciun partid nu a obţinut o majoritate.
Partidul fostului prim-ministru încarcerat Imran Khan acuză că nu i s-au oferit condiţii echitabile în pregătirea alegerilor, pe care le denunţă ca fraudate.
Zardari i-a succedat în funcţie pe Arif Alvi, un aliat de lungă durată al lui Khan.
Altădată o funcţie puternică, preşedinţia Pakistanului a fost redusă la un rol de reprezentare după ce autoritatea i-a fost restrânsă printr-un amendament la Constituţie în 2010.