Urmărit internaţional, cu mandat de arestare, pentru infracţiuni economice, în Italia, depistat în Timişoara

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 10-03-2024 14:38
Actualizat: 10-03-2024 14:39

Un bărbat de 56 de ani, căutat de autorităţile din Italia pentru infracţiuni economice comise în Peninsulă şi pe numele căruia era emis mandat european de arestare, având o condamnare de aproape 23 de ani, a fost depistat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş în municipiul Timişoara, potrivit Agerpres.

Biroul Sirene Naţional din Italia a informat despre introducerea în Sistemul de Informaţii Schengen a unei semnalări pe numele bărbatului, solicitându-se arestarea acestuia, în vederea predării în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, pentru săvârşirea unor infracţiuni economice (operaţiuni financiare intenţionate, în urma falimentului unei societăţi comerciale), având de executat 22 de ani şi 11 luni de închisoare, se arată într-o informare de presă transmisă, duminică de Poliţia Timiş.

Persoana urmărită a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În continuare, se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare italiene.