Incendiu la vegetaţie uscată şi stuf pe 20 de ha la Baldovineşti

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 10-03-2024 15:56

Un incendiu care a cuprins 20 de hectare de teren s-a produs, duinică, la Baldovineşti, în judeţul Brăila, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), potrivit Agerpres.

"La ora 15,20, incendiul de pe raza localităţii Baldovineşti, DN 2B, a fost lichidat. Au ars vegetaţie uscată şi stuf pe o suprafaţă de cca. 20 ha", a transmis ISU.

Anterior, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informa că acest incendiu a scăzut vizibilitatea pe DN 2B spre 0.

Circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers, la faţa locului fiind prezente echipaje de pompieri, care au acţionat pentru lichidarea incendiului.