Inspectorii ANPC au descins la OMV Petrom și s-au îngrozit când au văzut cum sunt înșelați șoferii la pompă. 5 stații au fost închise

Autor: Alice Draghici
Publicat: 12-03-2024 13:24
Actualizat: 12-03-2024 14:27

Inspectorii ANPC au descins, marți dimineață, la toate benzinăriile OMV Petrom din țară. Aceștia analizează calibrările la pompă, mai exact care este cantitatea netă de combustibil vândută șoferilor.

Cu alte cuvinte, inspectorii ANPC își doresc să vadă dacă ceea ce apare pe bon este și în rezervor, anunță Antena 3.

Mai mult decât atât, se verifică și partea de alimentație publică dar și produsele nealimentare.

Potrivit surselor citate de Antena 3, inspectorii ar fi suspendat deja activitatea a cinci stații din București, două dintre acestea fiind redeschise.

UPDATE

”Controalele vizează compania, atât varianta austriacă, dar și varianta românească, adică Petrom - OMV.

Este verificat modul în care acestea își desfășoară activitatea, plecând de la siguranța alimentării cu combustibil, până la modul în care este comercializat.

Înțeleg, cel puțin în această fază intermediară, că la acest moment peste 10 stații au fost oprite temporar de la prestarea de servicii”, a explicat președintele ANPC, Horia Constantinescu, la Antena 3 CNN.

În decembrie 2022, ANPC a amendat ”la comun” cu 172.000 de lei trei companii cu acționariat austriac

OMV Petrom a obținut în instanță suspendarea unei decizii a ANPC după ce compania a fost amendată în decembrie 2022, la scurt timp după eșecul negocierii pentru Schengen.

Compania OMV Petrom a scăpat, anul trecut, de efectele deciziei ANPC, ca urmare a unui control venit la câteva zile după ce Austria a blocat drumul României către Spațiul Schengen.

Și alte două societăți care au capital majoritar austriac au contestat în instanță amenzile din decembrie 2023.