Istvan Kovacs şi Radu Petrescu, delegaţi în cupele europene

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 12-03-2024 13:44

Arbitrajul românesc va fi reprezentat de două brigăzi în meciurile de joi, din fazele eliminatorii ale Ligii Europa şi Conference League, informează frf.ro.

Istvan Kovacs va arbitra duelul dintre Villarreal (Spania) şi Marseille (Franţa), returul optimilor de finală Ligii Europa.

”Centralul” român va fi ajutat de asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene şi de al patrulea oficial Andrei Chivulete. În camera VAR se vor afla alţi doi conaţionali, Cătălin Popa şi Horaţiu Feşnic.

Partida se joacă joi, 14 martie, de la 19:45, în Spania. În tur, Marseille s-a impus cu 4-0.

Radu Petrescu va conduce jocul dintre Club Brugge (Belgia) şi Molde (Norvegia), returul optimilor de finală Conference League.

Din brigada sa mai fac parte asistenţii Radu Ghinguleac şi Mircea Grigoriu şi al patrulea oficial Marcel Bîrsan. În camera VAR se vor afla Ovidiu Haţegan şi Sebastian Colţescu.

Jocul este programat joi, 14 martie, de la 22:00, în Belgia. În tur, norvegienii de la Molde au câştigat cu 2-1 pe teren propriu.