Marocul trimite ajutoare în Gaza prin teritoriul israelian

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 13-03-2024 07:37

Marocul a anunţat că a trimis marţi 40 de tone de ajutoare umanitare în Fâşia Gaza pe uscat, de pe aeroportul din Tel Aviv, într-un moment în care comunitatea internaţională face eforturi pentru diversificarea rutelor de transport către teritoriul aflat la limita foametei, transmite AFP preluat de agerpres.

Ajutorul alimentar a ajuns pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, după care de fost transferat la punctul de trecere Kerem Shalom, între Israel şi Gaza, de unde a fost preluat de Semiluna Roşie Palestiniană, a declarat o sursă diplomatică marocană pentru AFP.

"Maroc este prima ţară care îşi transportă ajutorul umanitar pe această rută terestră", a declarat Ministerul marocan al Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.

Autorităţile israeliene nu au confirmat imediat dacă aceasta a fost prima utilizare a acestei rute.

Normalizarea relaţiilor dintre Maroc şi Israel, iniţiată la sfârşitul anului 2020 în cadrul unui proces cu mai multe ţări arabe susţinut de Washington, a făcut posibilă facilitarea acestei operaţiuni, potrivit sursei diplomatice marocane.

"Marocul a spus întotdeauna că relaţia sa cu Israelul este menită să servească pacea în regiune şi interesele palestinienilor", a declarat sursa citată, sub protecţia anonimatului.

Controlat de Israel, ajutorul internaţional intră cu picătura în Fâşia Gaza.

Marţi, o primă ambarcaţiune cu alimente a început să navigheze pe un coridor maritim între Cipru şi Gaza, potrivit ONG-ului care deţine nava.

O navă militară americană a părăsit sâmbătă Statele Unite cu echipamentul necesar construirii unei instalaţii pe teritoriul palestinian pentru a descărca alte transporturi de ajutoare, operaţiune care ar putea dura până la 60 de zile.