Industria din România este în cădere liberă: Anul 2024 a adus o scădere semnificativă

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 13-03-2024 13:16

Industria începe anul 2024 în scădere, producția fiind cu 4% mai mică decât în ianuarie 2023, după ce industria extractivă s-a redus cu 7,5%, iar cea prelucrătoare cu 4%.

Producţia industrială a fost în ianuarie mai mică cu 4% fată de perioada similară din 2023, în timp ce comparativ cu decembrie 2023 indicatorul a crescut cu 1,1%, arată datele INS publicate miercuri, conform Mediafax.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, productia s-a redus cu 3,9% fată de ianuarie 2023 şi cu 3,4% fată de decembrie 2023.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială s-a diminuat ca urmare a scăderilor înregistrate de industria extractivă (-7,5%), industria prelucrătoare (-4%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%).

Pe serie ajustată, industria extractivă a avut o scădere de 7,4%, industria prelucrătoare de 4% şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 2,4%.

În acelaşi timp, raportat la decembrie 2023, în ianaurie 2024 productia a crescut uşor pe fondul avansului industriei prelucrătoare (+2,1%) şi al producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,9%). Industria extractivă însă a scăzut cu 10,3%.

Ca serie ajustată, productia s-a diminuat fată de finele anului trecut în cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-3,5%), industria extractivă (-2,1%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,3%).