Kremlinul a anunțat că este dispus să discute cu Armenia despre participarea ei în cadrul OTSC

Autor: George Traicu
Publicat: 13-03-2024 13:44

Moscova este pregătită pentru a demara un dialog cu Erevanul pe tema participării viitoare a Armeniei în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, OTSC, atât în ​​cadrul acestei organizații, cât și pe baza unei participări bilaterale, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin.

Atunci când jurnaliştii i-au solicitat să comenteze declaraţia făcută, marţi, de prim-ministrul armean, Nikol Paşinian, potrivit căreia ţara sa se va retrage din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă dacă nu va primi răspunsuri satisfăcătoare la întrebările sale, în mod special cu privire la zona de responsabilitate din Armenia, reprezentantul Kremlinului a răspuns: "Am auzit, evident că am auzit aceste declarații, în mod evident avem de desfăşurat o activitatea de amploare, vom stabili contacte atât în ​​cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, cât și la nivel bilateral cu partenerii noștri armeni. Vom clarifica și discuta, în contextul declarațiilor făcute de domnul prim-ministru".

Întrebat dacă Moscova consideră că este necesar să fie convocat un summit de urgență al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă și cum percepe organizația declarațiile lui Paşinian, Peskov a răspuns: "Această (întrebare, n.r.) trebuie să fie adresată Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. Nu putem discuta în numele OTSC".