Un vagon cisternă a deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 13-03-2024 14:32

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, miercuri, că traficul feroviar între staţiile Zoiţa şi Râmnicu Sărat se desfăşoară doar pe firul II, din cauza deraierii unui vagon cisternă din compunerea unui tren privat de marfă.

”Deraierea vagonului, de un bogiu, s-a produs în jurul orei 12:30, pe firul I, între staţiile Zoiţa şi Râmnicu Sărat, la km 158+875. Garnitura privată, care aparţine operatorului GFR, are în compunere 33 de vagoane încărcate cu combustibil şi asigura un transport pe relaţia Brazi - Borzeşti Bacău”, anunţă CFR.

Compania precizează că, până la finalizarea intervenţiilor de repunere pe şină a vagonului deraiat, trenurile de călători, care sunt programate să tranziteze zona respectivă, circulă pe intervalul Zoiţa - Râmnicu Sărat doar pe firul II, din ambele sensuri.

”De asemenea, facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Galaţi va acorda sprijin tehnic necesar operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe şină a vagonului respectiv, astfel încât reînscrierea în circulaţie a garniturii de marfă să se realizeze în condiţii de siguranţă”, a mai transmis CFR.