Deputatul Andi Cristea, discuții cu secretarul general al OCDE: 'Un angajament către un viitor mai prosper și sustenabil pentru țara noastră'

Autor: Radu Pop
Publicat: 13-03-2024 18:56

Deputatul PSD Andi Cristea, vicepreședinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OCDE), a avut miercuri, 13 martie, o întâlnire cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann. Discuțiile s-au axat pe procesul de aderare la OCDE, „un angajament către un viitor mai prosper și sustenabil pentru țara noastră”, potrivit deputatului Andi Cristea.

„Astăzi am avut onoarea de a-l întâlni pe Mathias Cormann, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la Palatul Parlamentului.

Am discutat despre parcursul României spre aderarea la OCDE, subliniind progresele remarcabile evidențiate în Studiul Economic al României pentru anul 2024.

Acest studiu, care oferă o analiză detaliată a economiei noastre, împreună cu recomandări valoroase, marchează un pas important pe drumul nostru către aderare.

70% din producția și comerțul global și 90% din toate investițiile străine directe provin din - și merg către - statele OCDE.

Aderarea la OCDE nu este doar o recunoaștere a stabilității și performanței economice a României, ci și o oportunitate de a ne asigura că beneficiile creșterii sunt împărtășite în mod echitabil de toți românii. Este un angajament către un viitor mai prosper și sustenabil pentru țara noastră”, scrie Andi Cristea pe Facebook.