Geert Wilders a anunţat că nu va fi prim-ministru al Olandei, deşi partidul său a câştigat alegerile de anul trecut

Autor: George Traicu
Publicat: 14-03-2024 08:19

Liderul olandez de extremă dreaptă, Geert Wilders, a anunţat că nu va fi prim-ministru, în pofida victoriei partidului său la alegerile din 2023. "Pot deveni prim-ministru doar dacă toate partidele din coaliție o susțin. Nu a fost cazul", a scris el pe platforma X.

Partidul pentru Libertate (PVV) a câștigat cele mai multe voturi anul trecut, dar avea nevoie de sprijinul altor partide pentru a forma o coaliție. Discuțiile cu alte trei partide cu privire la formarea unui nou guvern sunt în desfășurare. Negociatorul care conduce ultima rundă de discuții, încheiată marți, urmează să-și prezinte raportul în faţa Parlamentului în cursul zilei de joi.