Imagini greu de privit | Uciși în timp ce așteptau ajutoare umanitare: tirurile israeliene au făcut prăpăd într-un sens giratoriu din orașul Gaza

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 15-03-2024 03:00

Cel puţin 11 morţi şi 100 de răniţi într-un sens giratoriu, în oraşul Gaza, în tiruri ”israeliene” asupra unei mulţimi care aştepta ajutoare umanitare, anunţă Ministerul Sănătăţii al Hamas, potrivit news.ro.

Ministerul Sănătăţii al Hamas anunţă vineri că cel puţin 11 persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 100 au fost rănite în ”tiruri israeliene” asupra unei mulţimi care aştepta ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, relatează AFP.

”Forţele israeliene de ocupaţie au luat ca ţintă o adunare a unor cetăţeni care aşteptau ajutor umanitar” la un sens giratoriu, în oraşul Gaza, anunţă într-un comunicat ministerul.

 

”Până în prezent 11 morţi şi 100 de răniţi au fost transportaţi la Spitalul Al-Shifa”, precizează ministerul.

Armata israeliană, contactată de AFP, nu a comentat imediat aceste acuzaţii.