Charles Michel îl trolează pe Putin: Aș dori să-l felicit pe Vladimir Putin pentru victoria sa zdrobitoare la alegerile de astăzi

Autor: George Traicu
Publicat: 15-03-2024 23:46

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, îl felicită vineri în mod ironic, pe X, pe Vladimir Putin ”pentru victoria sa zdrobitoare în alegeri”, în contextul în care alegerile prezidenţiale abia au început vineri şi urmează să se desfăşoare până duminică, iar rezultatul urmează să fie cunoscut aba peste trei zile, notează news.ro.

Rezultatul acestui scrutin nu ridică însă nicio îndoială, Putin, care se află la putere de aproape un sfert de secol va obţine o victorie.

El urmează să-i permită să rămână la putere până în 2030.

În urma unei revizuiri a Constituţiei, Putin va putea candida din nou şi să rămână preşedinte până în 2036, când ar împlini vârsta de 84 de ani.

”Fără opizţie. Fără libertate, Fără alegere”, denunţă Charles Michel.

Ministrul francez însărcinat cu Afaceri Europene Jean-Noël Barrot a denunţat, la LCI, ”o farsă”.