VIDEO - Ambasada Rusiei la Chișinău, atacată cu cocktailuri Molotov

Autor: George Traicu
Publicat: 17-03-2024 12:42
Actualizat: 17-03-2024 16:14

Un bărbat a fost reținut de oamenii legii, după ce a aruncat cu o substanță inflamabilă peste gardul Ambasadei Rusiei la Chișinău. Cazul a fost înregistrat cu puțin timp în urmă, notează deschide.md.

De menționat că astăzi în Federația Rusă au loc alegeri prezidențiale. Unica secție de votare deschisă pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale este cel din cadrul misiunii diplomatice.

Totodată, alte șase secții de votare sunt deschise în regiunea transnistreană.

„Un provocator a aruncat un obiect în flăcări în curtea ambasadei ruse din Chişinău”, a relatat agenţia oficială rusă TASS, care citează legaţia rusă, potrivit Reuters, preluată de Agerpres. Bărbatul a fost reţinut de poliţia Republicii Moldova, a mai relatat agenţia citată.