Sorana Cîrstea a coborât două locuri - Menţinere pentru Jaqueline Cristian

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 18-03-2024 08:47


Sorana Cîrstea este în continuare jucătoarea din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni, potrivit news.ro

Cîrstea a coborât de pe locul 22 pe 24, cu 2018 puncte. Şi Ana Bogdan a coborât şi este pe locul 66 şi are 1054 puncte.

Jaqueline Cristian se menţine pe 82, cu 884 puncte.

Dincolo de top 100, Irina Begu a coborât patru locuri, ea fiind acum pe 126, cu 621 de puncte.

În top 200 mai sunt Gabriela Ruse (urcare pe 170, cu 432 de puncte), Irina Bara (urcare de un loc până pe 174, cu 432 de puncte) şi Miriam Bulgaru (urcare trei locuri până pe 190, cu 427 puncte).

În fruntea clasamentului se află în continuare poloneza Iga Swiatek, cu 10.715 de puncte, urmată de belarusa Arina Sabalenka, cu 8.195 puncte, iar pe trei se află Coco Gauff, cu 7.150 de puncte.