Igor Tudor este noul antrenor al echipei Lazio Roma (oficial)

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-03-2024 09:43

Croatul Igor Tudor a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Lazio Roma, în locul italianului Maurizio Sarri, care a demisionat săptămâna trecută, a anunţat luni seară clubul din Serie A, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Tudor, în vârstă de 45 de ani, era liber din iunie 2023, după plecarea de la formaţia franceză Olympique Marseille, pe care a pregătit-o un singur sezon.

Clubul Lazio a confirmat numirea lui Igor Tudor prin intermediul unui scurt comunicat, în care nu dezvăluie însă durata contractului tehnicianului.

Fostul internaţional croat revine astfel într-un campionat pe care îl cunoaşte foarte bine şi în care şi-a petrecut o bună parte a carierei sale de jucător, la Juventus Torino, între 1998 şi 2007, iar apoi a activat ca antrenor, la Udinese (2018, 2019), Juventus (2020-2021) şi Hellas Verona (2021-2022).

El îl înlocuieşte pe Maurizio Sarri, care a demisionat după o serie de rezultate negative înregistrate de Lazio în campionat, după ce în sezonul trecut a condus echipa din capitala Italiei pe locul secund în Serie A..

Cu 12 eşecuri în 29 de etape, Lazio ocupă în prezent locul 9 în clasament, la nouă puncte de poziţia a 4-a, ultima care asigură participarea la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

În acest sezon, Lazio a fost eliminată de Bayern Munchen în optimile de finală ale celei mai importante competiţii continentale intercluburi.