PSD și-a recuperat doi primari în Giurgiu

Autor: Radu Pop
Publicat: 19-03-2024 17:07

Liderul PSD Giurgiu, Marian Mina, a anunțat miercuri revenirea în partid a doi primari.

„Unii dintre cei mai harnici, puternici şi mai serioşi primari din judeţul nostru au ales să revină în echipa #PSD_Giurgiu şi mergem împreună la alegerile din iunie! Le mulţumesc celor doi edili: Aurel Enache(Comana) şi Constantin Stoica(Colibaşi) pentru încredere şi susţinere!”, a scris Mina pe Facebook.

Mutări și la Prahova

Doi primari liberali, inclusiv cel de la Valea Doftanei, vor candida pentru noi mandate din partea PSD, a confirmat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu.

"Au trecut doar doi primari: Valea Doftanei şi Albeşti Paleologu. Eu nu mă duc spre primari, dar cine doreşte şi reuşeşte să ne convingă, avem uşa deschisă. (...) Nu mă duc să caut, să vorbesc cu ei. Sunt primari cu care eu am avut o relaţie foarte bună în trecut, am stat de vorbă cu ei şi în activitatea cât am fost director la Cadastru, şi ca prefect... eu am ajutat pe toată lumea", a declarat Nanu.

Primarul comunei Albeşti Paleologu, Marian Panait, care a câştigat două mandate din partea PNL, a declarat, pentru AGERPRES, că a decis să candideze pentru un nou mandat din partea PSD pentru că s-a simţit neglijat de conducerea PNL în ceea ce priveşte probleme administrative.