Fostul jucător Arda Turan, condamnat la un cu suspendare pentru fraudă fiscală

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-03-2024 11:45

Turcul Arda Turan, fostul fotbalist al echipelor Atletico Madrid şi FC Barcelona, a acceptat un an de închisoare şi plata unei amenzi de 633.000 de euro pentru un delict de fraudă fiscală privind impozitul pentru persoane fizice în Spania în exerciţiul financiar 2015-2016, dar el nu va executa pedeapsa care era de doi ani, aceasta fiind cu suspendare, informează EFE, potrivit Agerpres.

Acuzatul şi-a recunoscut, marţi, faptele în faţa unui judecător de la Tribunalul nr. 13 din Barcelona, iar pentru că s-a ajuns la un acord între părţi, magistratul l-a condamnat la câte şase luni de închisoare pentru fiecare delict comis împotriva Fiscului.

Totodată, Turan, căruia judecătorul i-a recunoscut colaborarea pentru recuperarea prejudiciului, a fost condamnat la o amendă de 303.000 de euro pentru anul 2015 şi la o altă amendă de 330.000 de euro pentru anul 2016.

Potrivit rechizitoriului procurorului, fostul jucător avea obligaţia de a plăti taxe în Spania în aceşti doi ani, întrucât până în iunie 2015 a fost jucătorul lui Atletico Madrid, iar apoi, până în ianuarie 2018, a jucat pentru FC Barcelona.

Ministerul Public a indicat că mijlocaşul a fraudat fiscul în total cu 975.000 de euro, 466.000 de euro în 2015 şi 508.000 de euro în 2016.

Parchetul General a mai adăugat că pe parte civilă, pentru suma de 975.000 euro, plus dobânzile acumulate şi cheltuielile de judecată, acestea au fost deja achitate.

Arda Turan, actualul antrenor al formaţiei turce de fotbal Eyupspor, a fost prezent în presă în ultimii ani mai mult din cauza scandalurilor în care a fost implicat decât pentru rezultatele sportive, începând cu un proces după o ceartă cu un prieten care s-a soldat cu focuri de armă în 2018.