Marcel Ciolacu tranșează războiul declarațiilor cu Gabriela Firea: 'Ne certăm, ne distrugem...eu vă spun că am depășit demult această etapă'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-03-2024 13:06

Liderul PSD Marcel Ciolacu a tranșat miercuri „războiul declarațiilor” cu Gabriela Firea. „Ne certăm, ne distrugem...eu vă spun că am depășit demult această etapă”, a spus Ciolacu.

„În primul rând vorbim despre o doamnă. Nu pot să pun termenii în acest fel că i-am oferit eu ceva dnei Gabriela Firea. După cum ați văzut e bine să se lupte singură pentru ceea ce-și dorește și pentru ceea ce merită. Am stat cu toții la masă, inclusiv cu dl doctor, și am hotărât că aceasta este varianta cea mai bună. Restul făceți-vă meseria. Ne certăm între, ne distrugem...eu vă spun că cel puțin cei din fața dvs am depășit demult această etapă. România trebuie să intre într-o perioadă de construcție”, a spus Ciolacu.