Alertă lângă Capitală! Polițiștii din Ilfov au săltat un traficant de arme / Foto

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 20-03-2024 17:41
Actualizat: 20-03-2024 18:43

Alertă lângă Capitală! Polițiștii din Ilfov au săltat un traficant de arme / Foto

Polițiștii din Ilfov au dat, miercuri, o lovitură în Măgurele, localitate aflată chiar lângă București. Oamenii legii au reținut un traficant de arme, la scurt timp după ce au primit informația că cineva vinde un pistol.

Oamenii legii au aflat, în doar câteva ore, despre cine este vorba și au intrat peste traficant în casă. Astfel, polițiștii au descoperit că individul era urmărit și pusese la o vânzare o armă militară letală. la percheziții au fost descoperite și 11 cartușe.

Bărbatul a fost săltat și, acum, se află la audieri.

Ce spune IPJ Ilfov

„Polițiștii din Măgurele, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, s-au deplasat la adresa respectivă, iar, în baza mandatelor de executare a pedepsei închisorii, au descins în imobil, context în care l-au depistat în flagrant delict pe bărbatul de 43 ani, în timp ce acesta oferea spre vânzare bărbatului de 42 de ani, o armă letală și muniția aferentă acesteia. Polițiștii ilfoveni au pus în aplicare cele 2 mandate de executare a pedepsei închisorii, emise pe numele bărbatului în cauză, de către Judecătoria Sectorului 5 București la datele de 28.02.2024 și 05.03.2024, pentru infracțiuni la regimul rutier”, a anunțat IPJ Ilfov.