Salvamontiștii, eroii munților: 11 vieți salvate în ultimele 24 de ore

Autor: Cimpean Ana-Maria
Publicat: 23-03-2024 09:27

Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 15 apeluri de urgenţă, fiind salvate 11 persoane. Patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, una dintre ele cu elicopterul SMURD.

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 15 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 11 persoane. Dintre acestea, 3 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital”, a transmis, sâmbătă, Salvamont România, conform News.ro

Şase dintre apelurile de urgenţă s-au adresat Salvamont Sinaia, iar câte trei echipelor de la Salvamont Municipiul Braşov şi Salvamont Cluj.

De asemenea, la serviciile Salvamont s-au primit şi 39 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.