Cristian Gațu divorțează la 79 de ani: soția l-ar fi prins cu menajera în tandrețuri

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 25-03-2024 21:06

Cristian Gaţu, unul dintre cei mai cunoscuţi handbalişti ai României şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, este în plin divorţ după 53 ani de căsnicie. Oficial, Gațu susține că s-a săturat de ”cicălelile” soției, dar se pare că la mijloc ar fi vorba despre o amantă.

Cristian Gațu este acuzat de soție că are o relație cu menajera lor, o femeie cu 40 de ani mai tânără. În fața instanței, Tamara Gațu a prezentat imagini ale detectivilor particulari, în care Gațu și menajera se plimbă de mână pe stradă.

La solicitarea Tamarei Gațu, menajera s-a jurat cu mâna pe Biblie că nu este amanta fostului mare handbalist, ci doar o simplă menajeră. Nu și-a schimbat declarațiile nici după ce, potrivit avocatului Tamarei, i s-au prezentat o serie de fotografii făcute de detectivii particulari, în care apărea plimbându-se cu Cristian Gațu de mână pe stradă.

„Îl țin de mână să nu cadă”, a spus ea.

Gațu are o altă versiune

Fostul sportiv, azi în vârstă de 79 ani, a pornit procesul de divorț cu consoarta originară din Beiuş pe motiv că, după un atac vascular cerebral suferit în timpul pandemiei, vede altfel viaţa şi nu ar mai suporta discuţiile contradictorii cu ea, după cum susţin surse din anturajul cuplului.

„În ultimii ani, am încercat să reconsiderăm viaţa de familie, dar acest lucru nu a mai fost posibil”, a arătat în acţiunea sa Cristian Gaţu, care solicită desfacerea căsătoriei şi „revenirea pârâtei la numele purtat anterior”, scrie adevarul.ro.

Tamara Gaţu nu este de acord, cerând “desfacerea căsătoriei încheiate între soţi şi păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei”.