Duel românesc în Final Four-ul EHF European League

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 26-03-2024 12:41


Echipa Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Dunărea Brăila, în Turneul Final Four al European League la handbal feminin, conform tragerii la sorţi de marţi, potrivit news.ro.

Cealaltă întâlnire le opune pe Storhamar (Norvegia) şi Neptunes Nantes (Franţa).

Turneul Final Four va avea loc în 11-12 mai, la Graz.

Deţinătoarea trofeului este Ikast Handbold, care a evoluat în acest sezon în Liga Campionilor.