Miros de gaz într-un bloc din Piatra-Neamţ, după ce muncitorii care amenajau un apartament au tăiat din greşeală o ţeavă - 15 persoane au fost evacuate

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 26-03-2024 14:54


Cincisprezece persoane dintr-un bloc din Piatra-Neamţ au fost evacuate, marţi, după ce s-a simţit miros de gaz în imobil. Muncitorii care amenajau un apartament au tăiat din greşeală o ţeavă, potrivit news.ro.

”La ora 13:13 pompierii au fost înştiinţaţi despre faptul că se simte miros de gaz într-un bloc de locuinţe din municipiul Piatra-Neamţ, strada 1 Decembrie 1918. La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ”, a transmis, amrţi, ISU Neamţ.

Sursa citată a precizat că, ajunşi la locul solicitării,  pompierii au constatat că mirosul de gaz provine dintr-un apartament situat la al doilea etaj, deoarece pe timpul unor lucrări de reamajate a fost tăiată ţeava de gaz.

15 persoane au fost evacuate din bloc.

”Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire specifice până la sosirea unei echipe de intervenţie de la Delgaz Grid pentru remedierea defecţiunii”, a mai transmis sursa citată.