Parlamentul României a votat legea care elimină dobânzile uriașe percepute de IFN-uri clienților!

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 26-03-2024 15:46

Preşedintele Comisiei economice a Senatului, Daniel Zamfir, a afirmat că este "dreaptă" şi "fără culoare politică" legea adoptată, marţi, de Camera Deputaţilor, prin care au fost limitate dobânzile practicate de instituţiile financiare nebancare şi creanţele pe care le solicită recuperatorii.

El a precizat că legea se aplică şi creditelor în derulare, iar IFN-urile vor trebui să modifice condiţiile contractuale astfel ca "împrumutatul să nu ajungă să plătească mai mult decât dublul sumei".

Zamfir, iniţiator al legii, a explicat că nu există riscul ca actul normativ să fie declarat neconstituţional pentru că s-a ţinut cont de recomandările CCR.

S-a închis un cerc de abuzuri

Senatorul PSD a punctat că prin acest act normativ "s-a închis un cerc legislativ care protejează oamenii de abuzurile instituţiilor de creditare", început cu Legea dării în plată şi Legea leasingului.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii.

Proiectul de lege privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe a fost adoptat cu 172 de voturi "pentru", 81 "împotrivă" şi trei abţineri.