Bayern Munchen pregăteşte o super-ofertă pentru Araujo (FC Barcelona)

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 26-03-2024 15:24

Clubul german de fotbal Bayern Munchen pregăteşte o super-ofertă de 100 de milioane de euro pentru transferul fundaşului uruguayan Ronald Araujo (FC Barcelona), scrie ziarul madrilen Marca, potrivit Agerpres.

Campioana Germaniei a încercat să-l cumpere pe Araujo, 25 ani, în mercato de iarnă, dar ambele sale oferte au fost respinse de catalani.

Marca scrie că Bayern a anunţat-o pe Barca, printr-un intermediar, că este pregătit să plătească în vară suma de 100 de milioane de euro pentru Araujo, jucător transferat în 2018 de la Boston River pentru circa cinci milioane de euro, inclusiv bonusuri.

Araujo, cu 16 selecţii pentru Uruguay, a disputat în cele cinci sezoane la Barcelona un număr de 144 meciuri şi a marcat opt goluri în toate competiţiile. În acest sezon, sud-americanul a disputat 31 de meciuri şi a marcat un gol.

Contractul lui Araujo expiră în vara lui 2026, Barca i-a propus deja prelungirea contractului până în 2029, însă jucătorul nu a dat un răspuns.