Andreea Ailincăi, încă două sezoane la CSM Bucureşti

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 26-03-2024 15:37


Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a anunţat prelungirea contractului cu pivotul Andreea Ailincăi, potrivit news.ro.

Sportiva de 20 de ani continuă alături de CSM Bucureşti, unde pe postul de pivot mai există două mari jucătoare, Vilde Ingstad şi Crina Pintea.

”Sunt foarte încântată că voi continua să fiu parte din această echipă, sunt recunoscătoare pentru răbdare şi pentru tot ce am învăţat până acum. Voi continua această călătorie alături de CSM Bucureşti cu gândul că mai am multe de învăţat, atât de la staff cât şi de la colegele mele pentru a ajunge la nivelul dorit. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi împreună să ne îndeplinim toate obiectivele.”, a declarat Andreea Ailincăi.