Video | Piedone și-a instalat biroul în mijlocul șantierului: 'Printre ai mei, de la firul ierbii, unde mă simt foarte bine!'

Autor: Radu Pop
Publicat: 26-03-2024 21:30

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, face valuri pe Facebook cu înregistrările deplasărilor sale în teren. Edilul și-a instalat un birou pentru audiențe în mijlocul unui șantier și i-a anunțat pe cetățeni că pleacă la Primăria Capitalei, iar Primăria Sectorului 5 va fi condusă de fiul său.

„Printre ai mei, de la firul ierbii, unde mă simt foarte bine!

Printre oamenii buni, dedicați și muncitori!

Printre oamenii cărora le pasă de comunitate și de orașul său!

Am discutat cu ei, am rezolvat câteva probleme, am făcut câteva planuri pentru comunitate, am glumit împreună și am râs împreună!

Pe la prânz, m-am așezat pe-o bordură și-am întins o câmpenească de șantier direct pe trotuar. Și-am ciugulit un oușor, nițică brânzică, o șunculiță și ceva parizer împreună cu o echipă de muncitori cumsecade din provincie!

Mi-am luat energie de la oamenii cei buni și un strop de apă vie, să am pe drumul vieții!

Mergem înainte, muncim cu spor și continuăm să facem imposibilul posibil!

Cu respect, primarul Piedone”, scrie primarul, alături de cea mai recentă înregistrare video.