Gabriela Ruse, eliminată în primul tur la turneul Megasaray Hotels Open din Antalya

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 27-03-2024 14:35


Jucătoarea de tenis Elena-Gabriela Ruse, locul 81 mondial, a fost eliminată, miercuri, în primul tur la turneul Megasaray Hotels Open din Antalya, de categorie WTA 125 şi dotat cu premii de 115.000 de dolari, potrivit news.ro.

Ruse, venită din calificări, a fost învinsă în runda inaugurală de sportiva poloneză Katarzyna Kawa, locul 93 mondial, de asemenea venită din calificări, scor 3-6, 7-6 (6), 6-2.

Meciul a durat două ore şi 46 de minute.

Prezenţa în primul tur este recompensată cu 1250 de euro şi un punct WTA.