Un tribunal brazilian a închis cazul presupusei moştenitoare a lui Pele, după două teste negative

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 28-03-2024 13:48

Justiţia braziliană a stabilit miercuri că Maria do Socorro Azevedo, femeia care a pretins că este fiica lui Edson Arantes do Nascimento ''Pele'', nu are nicio legatură biologică cu legendarul fotbalist, a anunţat avocatul care reprezintă familia fostului număr 10 al Selecao, citat de EFE. potrivit Agerpres.

La sfârşitul anului trecut, Socorro Azevedo a fost supusă la două teste pentru a-i fi comparat ADN-ul cu materialul genetic al copiilor lui Pele, dintre care unul s-a dovedit negativ, iar celălalt parţial neconcludent. Astfel că justiţia a stabilit că există dovezi "solide" pentru a nega paternitatea lui Pele şi a respins cererea pentru un nou test.

Potrivit informaţiilor furnizate de avocatul Augusto Miglioli, apărarea Mariei do Socorro Azevedo intenţiona să solicite exhumarea cadavrului lui Pele, care a murit în 2022, pentru efectuarea examinării, lucru pe care instanţa l-a considerat "inutil", având în vedere testele deja efectuate.

În testamentul său, Pele a recunoscut că mai poate avea un moştenitor pe lângă văduva sa, Marcia Aoki, cei şase copii şi cei doi nepoţi ai săi, iar când Socorro Azevedo a iniţiat acţiunea pentru stabilirea presupuse paternităţi, "Regele fotbalului" a fost de acord să se supună unui test ADN, dar a murit înainte de a face testul respectiv.

Deşi instanţa a decretat îndeplinirea testamentului lui Pele, Socorro de Azevedo poate face în continuare recurs la decizia instanţei pentru a avea acces la o parte din moştenire care, după cum a informat anul trecut Augusto Miglioli, ar fi rezervată până când va fi dovedită paternitatea.

Conform revistei americane Forbes, bunurile lăsate în urmă de Pele ar atinge valoarea de 15 milioane de dolari, în timp ce mass-media braziliană estimează că valoarea ar putea fi şi mai mare.