Creșterea scandaloasă a indemnizațiilor la CFR Călători. Dezvăluiri despre cum incompetența este recompensată în statul român

Autor: Alice Draghici
Publicat: 28-03-2024 14:32

CFR Călători, o companie de stat care se afundă an de an în pierderi, a majorat cu peste 60% indemnizațiile membrilor săi din Consiliul de Administrație.

Dezvăluirea vine din partea Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), care, în urma unei victorii în instanță, a forțat compania să divulge cât plătește statul pentru acest management defectuos.

Până în octombrie 2022, fiecare membru al Consiliului de Administrație primea 4.300 de lei pe lună pentru o singură întâlnire, conform legislației în vigoare. Dar indemnizațiile au fost crescute la 7.000 de lei.

Totalul anual cheltuit pentru aceste remunerații a sărit la aproape 600.000 de lei - o sumă foarte mare în contextul în care CFR Călători a înregistrat pierderi de peste 800 de milioane de lei în doar trei ani, ceea ce indică clar incompetența celor ce conduc compania.

„Statul român recompensează incompetența”

În loc să abordeze problemele de management și să sancționeze performanța slabă, se pare că statul român preferă să recompenseze incompetența.

Situația prezentată de FACIAS subliniază o problemă în managementul companiilor de stat: lipsa unui sistem de evaluare bazat pe performanță și competență.

Prin campania „Fără incompetenți în funcții publice”, FACIAS își încurajează numiri transparente, bazate pe meritocrație, nu pe criterii politice, în funcțiile publice.