Noi dezvăluiri despre influența Rusiei în Europa! Premier: 'Au fost plătiți inclusiv reprezentanți ai Parlamentului European'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 29-03-2024 17:35
Actualizat: 29-03-2024 18:56

Mai mulţi membri ai Parlamentului European (PE) au fost plătiţi pentru a răspândi mesajele Moscovei, a declarat joi premierul belgian Alexander De Croo, potrivit căruia serviciile de informaţii belgian şi ceh ''au colaborat strâns'' în această săptămână pentru a destructura o reţea de propagandă rusă (pe larg, aici), relatează Politico, informează Agerpres.

Şeful guvernului belgian, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, confirmă astfel unele informaţii dezvăluite miercuri de autorităţile de la Praga.

''De exemplu, s-a aflat că Rusia a abordat membri ai Parlamentului European, dar i-a şi plătit, pentru a promova aici propaganda rusă'', a spus De Croo în timpul unei dezbateri în parlamentul federal belgian despre interferenţa străină. El nu a divulgat numele eurodeputaţilor respectivi.

Un purtător de cuvânt al guvernului belgian a declarat pentru Politico că Alexander De Croo s-a referit la decizia guvernului ceh de a sancţiona website-ul de ştiri Voice of Europe, despre care Praga susţine că este parte a operaţiunii de propagandă pro-rusă.

Parlamentul European anchetează cazul

Ministerul de Externe ceh a anunţat miercuri că l-a sancţionat pe oligarhul ucrainean Viktor Medvedciuk, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin. Un comunicat al diplomaţiei cehe a menţionat că Medvedciuk desfăşura o ''operaţiune de influenţare'' din Rusia pe teritoriul Cehiei, prin intermediul Voice of Europe.

Potrivit publicaţiei Denik N, care citează o sursă diplomatică cehă, plăţi ar fi ajuns la politicieni din Belgia, Franţa, Germania, Ungaria, Olanda şi Polonia.

Website-ul de ştiri Voice of Europe este în prezent indisponibil, iar cea mai recentă postare pe contul său de X (fosta Twitter) a fost făcută miercuri.

Delphine Colard, purtătoare de cuvânt adjunctă a Parlamentului European, a declarat că în prezent PE ''analizează dezvăluirile'' autorităţilor cehe despre Voice of Europe.

Cum ar fi acționat

Operaţiunea serviciilor de contrainformații poloneze este, de asemenea, rezultatul punerii sub acuzare în ianuarie a unui polonez suspectat de spionaj în beneficiul serviciilor secrete ruse, a precizat ABW.

"Bărbatul, infiltrat printre parlamentari polonezi şi europeni, a îndeplinit sarcini comandate şi finanţate de colaboratori ai serviciilor de informaţii ruse", inclusiv activităţi de propagandă, dezinformare şi provocare politică, destinate "construirii unor zone de influenţă ruse în Europa".