Indicele bursier Nikkei a înregistrat o creştere semnificativă în anul fiscal 2023

Autor: George Traicu
Publicat: 29-03-2024 12:18

Bursa de la Tokyo a crescut vineri, în ultima zi din anul fiscal 2023 din Japonia, iar indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 40.369,44 puncte, o creştere cu 44% faţă de anul precedent, pe fondul majorării achiziţiilor străine şi al deprecierii yenului, care a îmbunătăţit perspectivele pentru exportatorii niponi, transmit Reuters şi Kyodo, potrivit Agerpres.


Este cel mai semnificativ avans din 2021 pentru indicele Nikkei-225, care a urcat cu 12.327,96 puncte în anul fiscal 2023. Creşterea a fost stimulată şi de aşteptările privind cererea solidă pentru semiconductori, în urma boom-ului inteligenţei artificiale (AI), în timp ce reformele de la Tokyo Stock Exchange au încurajat companiile listate să se concentreze pe recompensarea acţionarilor, apreciază analiştii.

Moneda japoneză şi-a continuat deprecierea în raport cu dolarul american, care a depăşit miercuri pragul simbolic de 150 de yeni. Vineri, dolarul american se tranzacţiona la 151,40 yeni la Tokyo, după ce miercuri înregistra cel mai ridicat nivel din ultimii 34 de ani, depăşind nivelul de 151,95 care a determinat Banca Centrală a Japoniei (BoJ) să intervină pe piaţă în octombrie 2022.

"Investitorii rămân prudenţi în privinţa unei posibile intervenţii a BoJ pe piaţa valutară, dar per ansamblu ei percep deprecierea yenului ca un factor pozitiv pentru piaţa bursieră internă", a apreciat Fumio Matsumoto, analist la Okasan Securities. Acesta a adăugat că Bursa de la Tokyo a fost sprijinită şi de optimismul că Banca Centrală a Japoniei nu va majora rapid dobânzile.

Săptămâna trecută, BoJ a majorat dobânda de referinţă, punând punct unei perioade de opt ani în care a practicat o politică de dobânzi negative. Începând din 2016, Banca Japoniei a practicat o politică de dobânzi negative, pentru a sprijini activitatea economică şi a favoriza inflaţia, care a fost mult timp foarte scăzută. BoJ era ultima mare bancă centrală din lume care aplica dobânzi negative, după ce în Europa această politică a fost abandonată în 2022.

În 2022, autorităţile nipone au cheltuit 9.200 miliarde de yeni (60,6 miliarde de dolari) pentru a sprijini moneda naţională, în trei intervenţii, de fiecare dată insistând că nu protejează un anumit nivel al yenului.

În ultimele trei luni, yenul a avut cea mai slabă evoluţie în rândul principalelor valute globale, s-a depreciat cu peste 7% faţă de dolar, chiar dacă săptămâna trecută BoJ a pus punct unei perioade de opt ani în care a practicat o politică de dobânzi negative.